Mă gândeam aseară înainte să adorm că există cel puţin două categorii mari de despărţiri. Nu aş putea să explic exact cum a călătorit prin mintea mea concluzia pe care o să v-o zic, cert e că a venit de undeva, m-a izbit în neuroni şi a rămas nealterată până în momentu ăsta.
De exemplu, în momentul în care un cuplu de iubiţi sau o pereche de prieteni hotărăsc să îşi schimbe în mod radical relaţia sau hotărăsc că totul s-a terminat între ei … aşa… în momente din astea francezii spun “se separer” în timp ce românii spun “a se despărţi”.
Când mă gândesc la “se separer” îmi vin în minte două drepte paralele care nu au, evident, niciun punct în comun, care păstrează întotdeauna aceeaşi distanţa între ele, dar care niciodată nu o să se mai întâlnească în vreun punct.
Când mă gândesc la “a se despărţi” îmi vin în minte două drepte care pleacă dintr-un punct comun, sunt direcţionate în cu totul alte sensuri, iar distanţa dintre ele se măreşte din ce în ce mai mult (imaginaţi-vă un compas, cam despre asta este vorba).
Şi mă apucasem eu să împart oamenii de care m-am despărţit în vreunul dintre cele două feluri. Şi sunt mulţi cei care intră în categoria “se separer” şi destul de puţini cei care intra în categoria ” a se despărţi”. De primii nu mă mai leagă absolut nimic, cred că pe mulţi chiar i-am uitat de tot. Ăilalţi sunt oamenii la care mă gândesc în momentele mele de nostalgii/bucurii/slăbiciuni/etc. pentru că de iei mă leagă punctul ăla comun (pe care l-aş identifica cu amintirile; senzaţiile vechi, dar foarte vii; nevoia de a ştii unde sunt şi ce fac; dorinţa de a-i revedea/ etc.).
M-aş mai întinde eu la o discuţie despre amintiri, dar o propun ca temă pentru următoarea bere.
livia a zis,
iunie 2, 2009 la 11:52 AM
am gatit mere coapte. eu propun, dupa ce termina cornulet cu licenta, sa veniti naibii odata la mine sa coacem dovleacu ala pana nu ma dau fetele afara cu el cu tot. o sa fie ceva de vis, dovleac copt la gura sobei vara
violetaneamtu a zis,
iunie 2, 2009 la 11:54 AM
tre să ne sincronizăm, da. dar eu cred că cornuleţ nici măcar nu învaţă…
livia a zis,
iunie 2, 2009 la 6:26 PM
invata. am auzit-o eu injurand de petcu si coman, noaptea, cand e luna plina.
violetaneamtu a zis,
iunie 3, 2009 la 11:24 AM
crecă eram eu, nu ea.
cornulet a zis,
iunie 3, 2009 la 3:25 PM
Veverito, crede si nu cerceta!
violetaneamtu a zis,
iunie 3, 2009 la 3:42 PM
alina_pro a zis,
iunie 4, 2009 la 5:10 PM
separer si despartzir…
nu e aceeasi treaba? in fine, am inteles si eu ce vrei sa spui, numai ca inginerul din mine urla: drepte pararele care nu se vor MAI intalni niciodata?
asa ca va trebui sa te contrazic: o data ce ai intalnit niste oameni si v-ati regasit intr-un context, e aproape imposibil sa nu mai ai vreodata treaba cu ei. intr-un fel sau altul.
stiu, si eu imi scuip in san de frica, dar sa stii ca la un moment dat o sa revin in tara si… ne vom reintalni! nu ai scapare!!!
violetaneamtu a zis,
iunie 4, 2009 la 5:32 PM
da… am tot primit observaţii de la ingineri. şi “radu egal noua zeelandă egal într-o zi îl voi vizita egal este singurul om căruia îi datorez nişte bani”…aşa şi radu a făcut tot felul de observaţii.
io n-am zis niciodată că sunt tare la matematică.
auzi, de când ţi-am zis că vreu să-ţi dau o carte, te tot bagi în seamă cu mine:)