Nu ştiu de ce nu am zis la mai multă lume despre cartea asta. Probabil pentru că e cam depresivă. Şi se citeşte destul de greu. Vă recomand să o citiţi în zilele în care sunteţi optimişti.

Duomne, frumos la Baloteşti. O feerie. Cum naibilui ajunsesem acolo în ziua votului şi, mai ales, ce naibilui căutam la Baloteşti? Eeee…am şi eu un statut, o facultate… În special facultatea de a-mi uita cheile acasă exact în momentul în care constelaţiile se aliniază astfel încât să nu se găsească nimenea înlauntrul apartamentului meu.

Astfel sâmbătă spre duminică, în jurul orelor 4 dimineaţa, distinsa se afla cu geanta împrăştiată în faţa propriului bloc. Căutam ceva, evident. Şi nu, nu se aflau în posesia mea. Ci se odihneau nepăsătoare, probabil zâmbind ironic în interiorul camerei mele.

Au urmat nenumărate acţiuni de trezire din somn a unor suflete nevinovate până s-a milostivit unu şi m-a adunat de pe drumuri şi m-a oblojit. Dar aventura abia acuşicuţa începea.

Trezindu-mă cu freza pleoştită, mă uit în oglindă şi îmi dau seama că Baloteştiul este salvarea mea. Şi nu! nu! nu! îmi doream asta. Dar acolo se afla Locul/Gaura Neagră/Intrarea Magică, adică Doina, una dintre colegele de apartament. Celelalte se aflau fiecare căutându-şi rostul în mult mai îndepărtate zone ale planetei.

Şi purced. Schimb autobuze, tramvaie, metroaie. Toate astea din dorinţa de a intra în casă, de a înfăşca buletinu şi de a-mi exercita dreptul cu greu obţinut de feministele sufragete.

Ajung cu aventuri undeva lângă Baloteşti, apare şi Doina cu legătura de chei zornăind galeş şi în scurt timp realizăm împreună că nu prea mai am cum să mă întorc singurea înapoi la noi în Biucarest.

Astfel, în loc să ajung într-o cabină de vot, am ajuns la un grătar stropit cu pălincă unde le-am citit celor din jur horoscopul, precum şi pasaje dintr-o carte despre secs pe care, nu! nu! nu! o obişnuiesc să o ţin în geantă.

Berea se micşoreză proporţional cu nivelul de trai al unei ţări. Iata situaţia în baruri, bodegi, cârciumi, claburi:

- în Europa care bălteşte de o civilizaţia ajunsă pe culmile saturaţiei mustitoare, berea se bea dintr-o sticlă de 330 de ml.

- în ailaltă Europă (unde intră şi Rumenia) berea se bea dintr-o sticlă de 500 de ml.

- în America Latină berea se bea dintr-o sticlă de 750 de ml.

Mai nou, în claburile din România s-a instaurat anarhia berilor de 330 de ml. Să rezulte de aici că ne-am civilizat ceva de vis astfel încât avem nevoie de mai puţină bere? Daaaaaa? Chiar aşa?

Atunci de ce nu am şi eu drepturile sociale ale irlandezilor, de exemplu? Ăştia când rămân şomeri primesc bani pe termen nedefinit. Şi primesc destui astfel încât pot trăi liniştiţi din şomaj până la adânci bătrâneţi dacă demonstrează că se străduiesc, totuşi, să îşi găsească ceva de munca.

Îmi vreau cei 120 de ml înapooooooooi.

Credeţi că ceea ce numim în mod convenţional Dumnezeu ne percepe pe toţi exact aşa cum suntem?

Credeţi că ia în seamă rugăciunile celor care îţi împreunează mâinile spre el fără să se fi spălat pe ele înainte să i se adreseze?

Credeţi că îi ia în seamă pe cei care i se adresează stând pe burtă cu mâinile aşezate sub ei fix pe organele sexuale?

Credeţi că e nevoie de un anumit ritual ca să fie validă orice dorinţă/speranţă care îi este destinată?

Credeţi că profanez cele sfinte exact în acest moment?

Va veni vremea în care dacă mă voi îmbrăca într-un sac roz şi îmi voi pune în cap cenuşă amestecată cu flori de marijuana nu va constitui nicio contradicţie în termeni. Iar cuvântul blasfemie va fi şters pentru totdeauna din vocabularul planetar.

Am un secret! Acu dacă e secret de ce vă aşteptaţi să vi-l spun? Hai mai bine să vă vorbesc despre diferenţa dintre cerşetori şi cerşători.

Pe cerşetori îi ştim cu toţii. Pe scurt: sunt ciungi, ţipă, cer insistent, îţi aruncă priviri urâte dacă îţi permiţi să nu îi bagi în seamă, se ţin de tine, se agaţă de tine. Au texte mişto confecţionate (cam ca în celebrul Filantropica). Şi în general luchingul lor, mutra pe care o au şi spuma de la gură ar trebui să îţi inspire o milă continuă şi nesfârşită.

Eu trec pe lângă ei cu dispreţ. M-am obişnuit să înghit umanitatea din mine sau orice emoţie pe care mi-ar putea-o inspira un asemenea personaj. Asta are efecte asupra mea. Câteodată îmi vine să mă arunc de la primul balcon pe care îl găsesc în cale. Şi asta pentru că am fost atât de nepăsătoare în faţa suferinţei lor despre care nu voi şti niciodată dacă este autentică sau nu.

Cerşătorii sunt ăia pe care îi observi abia după ce ai trecut pe lângă ei. Îţi dai seamă că ţi s-au adresat, că au tăcut, că îşi văd de treaba lor şi că, în general, se află acolo ca şi cum ar fi în propria casă, ca şi cum nu ar cerşi, ca şi cum s-ar uita la telenovele.

Ăştia nu sunt chiar atât de ciungi sau cel puţin nu îşi expun părţile lipsă ale corpului ca să impresionze cu orice preţ. Ceea ce, paradoxal, te face să devii dintrodată extrem de atent la părţile lipsă ale sufletului. Dacă le dibuieşti, clar te întorci înapoi. Ei îşi văd în continuare de telenoveaua din capul lor şi nici nu te observă că te-ai abătut din drumul tău. Le întinzi bani. Ei îi iau mecanic. Zic câteva vorbe, foarte din suflet de altfel, însă iau banii ca şi cum i-ai întrerupt din ceva fundamental. Ca şi cum ţi-ar face o favoare. Şi, da, chiar îţi fac o favoare.

Puţină muzică. Ca să prindă consistenţă autostrada.

Puţin fum. Ca să prindă consistenţă atmosfera, stratosfera şi mezosfera.

Puţină conversaţie. Ca să prindă consistenţă.

Tirurile au nume fascinante: Solotrans, Warzava, Wielton. De vis.

Bebeluşu se identifică cu ambii părinţi.

Dacă ăştia sunt puţin duşi şi nu sunt conştienţi ei înşişi de propriile comportamente şi de propriul sex…au cam pus-o.

Interacţiunea dintre mamă şi bebe stabileşte în ultimă instanţă identitatea esenţială de gen a lu bebe. Dacă relaţia asta nu se dezvoltă ţais, ăsta micu şi nevinovatu o să simtă tot tot tot şi o să dezvolte comportamente bisexuale (credeţi-mă că aşa e, am citit o explicaţie laboriosă şi documentată). Şi după cum explicam în postu SEX nu ar fi nimic “anormal” în asta deoarece bebeluşu încorporează în el şi masculin şi feminin.

Nu credeam s-ajung a rosti vreodată: mamelor, treceţi la cratiţă! taţilor, veniţi beţi acasă şi bateţi mamele! Nu de alta dar posedăm un bebe şi în România este absolut necesar ca el să se dezvolte heterosexual. Sau, mă rog, doreşte cineva un bebe bisexual?

Ştiţi de Yin şi Yang al chinezilor şi lalala? Hai că ştiţi din generală cel puţin!

După cum vă aduceţi aminte, Yin e principiul feminin şi Yang e ăla masculin.

Yin egal: trist, pasiv, sobru, introvertit, intim, receptiv, sensibil, rece, întunecat, slăbiciune, repaus.

Yang egal: fericit, vitalitate, activ, strălucitor, control, căldură, forţă, lumină.

Acu eu ce mă fac?! Că din calculele mele, la vârsta şi situaţia în care mă aflu acum, toate caracteristicile lui Yang mi se potrivesc perfect. Toa-te! De la Yin n-am decât vreo două caracteristici şi cam atât.

Da sunt muiere, pe cuvânt! Mai feminină ca mine nu găsiţi în tot Universu.

Apel umanitar! Rog toţi prietenii mei, toţi foştii iubiţi şi, in general, toată partea masculină care a avut vreodată vreo tangenţă cu mine să îmi confirme că sunt muiere. Să ştiţi că mă bazez pe voi, altfel o iau pe pereţi!

Deci maximă concentrare, vă rog!

Foarte important de reţinut: în diferenţierea organelor sexuale, principiul feminizării are prioritate în faţa principiului masculinizării.

Mai pe înţelesu tuturor: codul genetic masculin este neputincios dacă nu se secretă o cantitate anume de substanţe magice (printre care testosteronul). Fără cantitatea exactă de T (testosteron) se vor dezvolata caracteristicile feminine (indiferent de condul genetic).

Să presupunem că totu merge ţais şi că organele interne sexuale s-au dezvoltat. Urmează oraganele sexuale externe. Nu, nu au legătură cu alea interioare. Ar fi fost bine să fie aşa de simplu.

Bon. La fel, deci, dacă nu avem destul T s-au dus naibilui totu şi rezultă uom cu organe sexuale externe feminine (indiferent de organele sexuale interne).

Urmează creierul. Ăsta are şi el şi caracteristici feminine şi caracteristici masculine. Evident, dacă nu există desul T, adio şi la gară că va rezulta uom cu caracteristici feminine (alea care ţin de creier) indiferent de organele sexuale interne sau externe.

Ştiu că o luaţi pe câmpii, dar partea dificilă abia acuşicuţa urmează.

Este vorba despre identitatea esenţială de gen (1) şi despre identitatea rolului de gen (2).

(1) se referă la sentimentul individului de a fi bărbat sau femeie. Acest sentiment nu este determinat de caracteristicile lui biologice minunat explicate mai sus, ci de sexul atribuit acestuia de cei care îl îngrijesc în primii 2-4 ani de viaţă.

(2) se referă la identificarea individului cu anumite comportamente tipice (masculine şi feminine). Această identificare bineînţeles că nu prea are treabă cu nimic din ce am explicat mai sus ci este influenţată de factorii psihosociali (deci orice influenţă determinată de mediului în care individul trăieşte). Aceeaşi factori influenţează uomu şi în alegerea obiectului sexual (care poate fi bineînţeles de sex feminin sau masculin).

Să nu uităm că T din dorinţa de a complica şi mai mult lucrurile declanşează un comportament matern. Deci şi masculii incorporează în ei manifestări materne şi au potenţial de mamă. Şi, da, ca să ne complicăm de tot, degeaba ne dăm noi peste cap, dar zic specialiştii că toate componentele specifice unui sex există în mod normal şi în celălalt sex.

Să nu uităm de psihanaliştii care zic că din punct de vedere psihic suntem bisexuali (adică avem caracteristici psihice şi de bărbat şi de femeie). Deci eu mă duc să mă culc că nu mai pot.

Bă! heterosexualilor, homofobilor, feministelor, toţi ăştia cu sexu bine definit (încă nu mi-e clar prin ce minune), nu-i aşa că vă simţiţi norocoşi?

“Niciun student nu ne-a mai vizitat atât de des!”, au exclamat disperate secretarele de la SNSPA.

De fapt, probabil există studenţi care nu au fost niciodată la secretariat în cele trei săptămâni de când a început şcoala. În ceea ce o priveşte pe soră’mea săptămâna trecută a ratat doar ziua de vineri în a le vizita. Vinerea nu e program cu publicul.

Minunata mea soră şi-a permis să fie ofuscată că nu s-au ţinut cursurile, că nu au venit profesorii să îşi împrăştie înţelepciunea peste studenţi, că s-a schimbat orarul şi nimenea nu a anunţat pe nimenea etc. etc. Şi astfel a mers în fiecare zi la secretariat ca să întrebe ce naibilui se întâmplă.

Printre altele le-a scris profesorilor ca să îi anunţe că s-a schimbat orarul, ca să le reamintească că au cursuri, ca să îi întrebe ba una, ba alta. I-a căutat pe net, le-a aflat adresele şi numerele te telefon, le-a văzut şi pozele.  Deci eu m-aş păzi dacă aş fi în locul lor.

Eu ca soră am încredere în ea că îi va face cumva să vină la cursuri. De fapt, cunoscând-o de când era mititea, sunt sigură că ăştia o să vină toţi la şcoală de frica ei.

- Când mă văd le pica faţa instantaneu, îmi mărturiseşte soră’mea despre secretarele de la SNSPA. Eu cred că o să mă saboteze. Nu crecă îmi mai dau carnetul de student. Dar nu e problemă le stric eu planul data viitoare când le vizitez.

Eu cred că ăştia o să facă un avizier special cu răspunsuri numai pentru ea. Iar la panoul final cu studenţii premianţi (vă mai aduceţi aminte cum se făceau panourile la grădiniţă cu şoimii patriei consideraţi ceva de vis?)…aşa..la panoul final la secţinea “cel mai stresant şi insistent student” soră’mea o să îşi adjudece toate premiile.

Ai lăv soră’mea.