Când un spiriduş există cu adevărat? Când există în realitate sau când doi oameni se conversează veseli în iarbă? Cu el.

Livia: Uite ce floare frumoasă are sconcsul ăla.

În trenul în care ne-am urcat amândoi (uneori nu ai altă posibilitate, oricât de mult ţi-ai dori să laşi dracului trenul să se ducă cu tot ceea ce ţine de el, cu toate fiinţele vii din el, e, aia e… nu ai de ales, e musai să te urci mereu în acelaşi tren. Şi de fapt, că pui pasul pe scară şi te arunci în sus în tren, e ca o veşnică declaraţie de dragoste pentru tine însuţi). În tren, deci, moşu a scos o sticlă de ţuică cu aromă vagă de zmeură şi un pet plin cu vin adevărat, făcut de el. Şi ne-am pus amândoi să bem.

Din când în când, tataie se uita aşa adânc în ochii mei şi îmi făcea declaraţii că ce frumoasă sunt, că răpitoarea răpitoarelor (eu eram după zile bune de nespălat, aveam freza pleoştită, obrajii roşii de la soare, dinţii nespălaţi şi, în general, puţeam de la o poştă. Moşu, în schimb, mirosea a mir. Mir. Mir. Halucinant mir.) Că ce chip blând şi înţelegător am, mai zicea el, iar eu mă uitam pe geam în timp ce el îmi întindea ba sticla de vin, ba pe aia de ţuică zmeurată.

Vreau să te pup pe faţă! Şi în secunda următoare, înainte ca eu să decriptez aceste cuvinte simple, spuse cu pasiune de moş, trenul a intrat într-un tunel lung şi întunecat. El mă strângea tare de antebraţ, eu mă chircisem toată şi îmi urlam în cap: “să vezi  că moşul sare să mă pupe, să vezi că sare să mă pupe”. Da n-a sărit, semn că nu era un animal incotrolabil, ci doar o fiinţă sinceră, obişnuită să comunice clar lucrurile pe care şi le doreşte.

După ce trenul a ieşit din tunel, Viorel s-a uitat în ochii mei, mi-a dat drumul la încheietura mâinii şi mi-a zis: auzi, tu ai tensiunea cam mică… de la o vârstă… doamne fereşte!

Mă rog, e doar vina mea. Căci de un timp sunt ca un magnet pentru făpturile promiscue, porno-eroticizate.

De un timp mă tot uit la cer.

De un timp în momentele de pauză de la viaţa socială, observ linia orizontului, cum desparte ea două esenţe extrem de diferite. Căci mă tot mir cum de nu am observat până la vârsta asta că pământul şi cerul par a veni din lumi şi galaxii diferite, par a fi făcute din substanţe originare de pe planete complicate şi complexe, dar care nu se intersectează în niciun loc. Parcă nu se potrivesc deloc unul cu celălat.

Sunt clişee pozele cu flori?

Nor cu vale

Nor cu stâncă

Nor cu Moldoveanu