PISCUL CEL BĂTRÂN – MACHU PICCHU

Când mă gândesc la Machu Picchu, îmi vine în minte o călătorie în care am plecat singură. A fost o adevărată călătorie iniţiatică care a conţinut toate ingredientele din basmele cu Prâslea cel Voinic.

Ca în orice aventură, am avut multe bariere de trecut. Mai întâi de toate, nu vorbeam bine spaniolă, în plus eram femeie şi albă pe deasupra, iar în Peru albii sunt foarte puţini şi de aceea toată lumea încearcă să profite de pe urma lor (încearcă să le fure banii, să îi răpească etc.). Mi-am rupt piciorul într-un sat în mijlocul Anzilor, am rămas fără bani şi am dormit pe bănci, am fost blocată mult timp în sătuce izolate, fără electricitate deoarce autobuzele spre alte locuri erau puţine şi veneau numai din când în când.

Ca întotdeauna, însă, am avut noroc căci am întâlnit oameni care m-au lăsat să dorm în casa lor fără să le dau nimic în schimb, mi-au arătat arborele de cafea şi de avocado, mi-au dat să mănânc banane rupte direct din pom.

Provocarea cea mare a fost când a trebuit să traversez un râu care nu a avut si, probabil, nu va avea niciodată pod. Suspendată în întuneric, în căruciorul pe care îl trăgeam de sfori ca să pot traversa râul ce vuia la 10 metri sub mine, am înţeles că mă aflu pe continentul minunilor. Căci America Latină este locul în care dacă vrei să pleci într-o zi de acasă nu te împiedică absolut nimic. Aici nu există bariere de limbă, iar graniţele sunt doar pe hârtie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: