SIBIU-FESTIVAL

Aş lăsa oricând Bucureştiul pentru Sibiu. Este un oraş în care mi-ar face mare plăcere să trăiesc: este foarte frumos ca arhitectură, traficul aproape nu există, oamenii sunt cosmopoliţi, apartamentele sunt ieftine, în plus, se întâmplă evenimente. Astăzi: Festivalul de Teatru.

Dintodeauna m-am îndoit de teatru, de actori, de regizori. Faust în viziunea lui Purcărete, însă, m-a lecuit total. M-a şocat de la chiar prima scenă, nu m-a lăsat nici să respir, căci imediat m-a dărâmat de tot. Apoi, am tremurat toată piesa chiar dacă eu, în general, sunt greu de impresionat. Şi tremuratul din toate fibrele a durat multe ore după ce s-a terminat Faust. Ca să scap, m-am imbecilizat cu alcool. N-a avut niciun efect. Abia a doua zi am putut să zic câteva vorbe despre piesă. Nu multe căci nu mai aveam cuvinte.

De aceea nu am să spun decât că nu am mai văzut niciodată aşa ceva. Iar cevaul ăsta se vede o singură dată din viaţă.

O poză cu actorii peste care se suprarpun spectatorii. Nu-i nicio problemă căci şi spectatorii au jucat în Faust.

ACROBAŢIE

Fanfara 10 Prăjini

Aveau oamenii ăştia un chef de cântat…. Pe noi, cei care ascultam, ne apuca dansul instantaneu:) Fetele, ţigăncile dee, erau şugubeţe, languroase, mişcau din şolduri special ca să ne hipnotizeze.

Un coleg spunea despre ţigani că nu au modele de urmat, de aia se dedau aşa de uşor la tot felul de găinarii, furtişaguri etc. Eu spun că statul nu i-a ajutat deloc să se integreze, dar mă rog, discuţia e lungă, iar ceea ce aş vrea să spun de fapt este că cei care cântă în Fanfara 10 Prăjini sunt ţigani 100%, sunt profesionişti 100% şi le place să cânte 100%. Ei sunt nişte modele de urmat. Pentru toată lumea.

Altă fanfară. Franţuzească.

Şi să dăm transexualilor ce este al lor

Aceeaşi persoană

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: