Expozitia foto – Copiii africanilor

Gasiti aceasta expozitie aici.

Anunțuri

LUMILE

Într-un sat din Africa, femeile mergeau o dată pe săptămână ca să aducă apă. Izvorul se afla la şase ore depărtare de casele lor aşa că erau nevoite să meargă 12 ore dus-întors ca să îşi umple găleţile. Oamenilor de bine li s-a făcut milă de ele. Vă daţi seama cum arătau şi cum se simţeau bietele muieri după o zi întreagă de mers prin deşert cu litrii de apă în spate. Aşa că oamenii de bine veniţi din tările lor dezvoltate ca să mai ridice calitatea vieţii din Africa au hotărât să sape un puţ fix în mijlocul satului african şi aşa să nu mai fie nevoie de niciun efort suplimentar pentru apa cea de toate zilele.

Au făcut puţul. După vreo lună, femeile au început să se sinucidă. Da. Se pare că, prin eliminarea acelei zile în care africancele plecau după apa, au eliminat şi singurul moment în care ele erau libere. Numai atunci scăpau de sub observaţia bărbaţilor, numai atunci puteau să vorbească despre problemele lor sau să se sfătuiască. Da.

Tot legat de întâmplarea asta, încă mă gândesc dacă imaginea copilului care duce oile/vacile/etc la păscut, este o imagine idilică sau este o imagine clasică de exploatare.

VEDEM NUMAI CEEA CE SUNTEM PREGĂTIŢI SĂ VEDEM

Văzut un documentar despre Africa. Era cu sărăcie şi cu oameni sărmani, evident. Şi totuşi, ceva îmi spune că în Africa există tineri ca şi mine care au fix aceleaşi dorinţe şi aceleaşi fixaţii, plăceri etc. Oare despre ei de ce nu face nimeni niciun documentar?

De fapt, ca outsider în Peru, am fotografiat numai oameni şi locuri care sunt foarte diferite de România, iar cei care privesc pozele pot cade uşor în capcana facilă de a crede că în Peru nu există oameni ca noi. De aceea cred că este corect să precizez că în Lima precum şi în celelalte oraşe mari, oamenii se îmbracă exact ca şi românii, au şi ei supermarketuri sau trafic înnebunitor, se uită şi ei la televizor, ascultă rock şi reghe şi muzică electronică. Beau mult şi vor şi ei să ajungă oameni mari.

De aceea, tind să fiu sigură că există şi tineri africani, afgani, urainieni şi orice alte etnii de oameni de lumea a treia, a patra, a cincea etc. despre care nimeni nu spune nimic pentru că nu au nimic interesant sau tragic în existenţa lor, adică, în general, duc o viaţă foarte asemănătoare cu a noastră.

Tind să cred că tot ceea ce ştim noi despre lumi în care nu am fost, nu sunt decât mistificări exagerate care prezintă realitatea dintr-un singur punct de vedere (cel al sărăciei, că, de, sărăcia este mai dramatică, mai vandabilă). De aceea, imaginea pe care o avem despre Africa se încadrează într-un unghi foarte îngust şi îmi cer scuze africanilor care sunt întâmpinaţi cu întrebări tâmpite şi prejudecăţi copilăreşti şi de tot râsul pentru cel care întreabă. Pentru că sunt sigură ca şerpii şi tigrii nu mişună prin casele oamenilor aşa cum ne place nouă să credem.

De altfel, aproximativ prin aceleaşi stări am trecut şi eu în Franţa când eram întrebată dacă în ţara mea există electricitate. Na, răspundeam că, evident, că nu există, şi că noi trăim în pomi şi mâncăm carne de oameni. Unii aproape m-au crezut.

Bineînţeles că sărăcia există, mai ales că Africa este singurul continent care, în ultimii 20 de ani a sărăcit în loc să evolueze financiar, însă până la urmă viaţa şi Africa sunt şi despre altceva.

Dar, mă rog, în general, vedem numai ceea ce vrem să vedem aşa cum îmi povestea un prieten francez care a fost intermediar şi translator pentru o echipă de la TF 1. Zicea că jurnalista care venise în România ca să facă un reportaj despre, evident, sărăcie cum a ajuns la aeroport l-a întrebat direct: Ştii că România este cea mai săracă ţara din Europa? Oricât a încercat el să îi explice că lucrurile s-au mai schimbat, că avem electricitate 🙂 etc, jurnalista n-a vrut să vadă decât ceea ce venise pregătită să vadă şi a rezultat un reportaj despre cât de săracă e România. Vous êtes une grosse conne, madame.