Interviu Artan

Interviu Artan aici.

Anunțuri

PĂTRĂŢICA DE CIOCOLATĂ

Când eram mică îmi plăcea să stau pe balcon şi să privesc afară. Mă urcam pe un scăunel şi mă înălţam cam cât să-mi treacă bărbia peste balustradă. Nu era nimic frumos de văzut afară, dar încă de pe atunci mă atrăgeau lucrurile periculoase. În vremea aceea credeam că balconul se poate surpa oricând cu mine şi de aceea mă încăpăţânam să stau acolo şi să văd cine e mai puternic şi cine mai fricos. Eu sau balconul.

Uneori, veneau părinţii mei şi se aşezau lângă mine. Unul în stânga mea şi celălalt în dreapta mea. Începeam să vorbim până lăsam din priviri locurile de afară şi, ca din întâmplare, mă uitam pe balustrada de sub nas. Acolo găseam întotdeauna o pătrăţică de ciocolată. Eram surprinsă (de fiecare dată eram surprinsă) şi săream în sus de bucurie. Mama sau tata, aşa pe rând, câteodată unul, câteodată celălalt îmi ziceau râzând cu mine de bucurie: uite, iar ţi-a adus vrăbiuţa o ciocolată.

Ciocolata mea a rămas o pătrăţică. Preţioasă. Mică, cam fără gust, de pe vremea comunistă când ciocolata se găsea greu.  Aş mai spune şi cam ce eforturi făceau ai mei numai ca să poată să îmi dea mie pătrăţica aia, dar nu vreau să devin melancolică aşa că mai bine vă promit un post cu crăcănare de râs ca bonus.