Expozitia foto – Copiii africanilor

Gasiti aceasta expozitie aici.

Anunțuri

BLOCAJE

Săptămâna mi-a fost marcată de o fetiţă. Mergeam pe aceeaşi alee cu ea şi cu mama ei. Maică-sa în faţă, fetiţa la vreo trei metri în urma ei, iar eu imediat după ele. Maică’sa se întorcea din când în când spre fata şi ţipa. Îi zicea ceva urlând, dar fata părea că nu o bagă în seamă, părea că se gândeşte la altceva şi se uita pierdută în jurul ei.

La un moment dat s-a agăţat cu ochii de mine. Eu i-am zâmbit instinctiv, aproape fără să-mi dau seama aşa cum fac de obicei când văd un copil. Ea a rămas toatal uimită. Nu se aştepta, de acea din două în două secunde se întorcea spre mine parcă nevenindu-i să creadă că râdeam la ea. În timpul ăsta, maică’sa continua să urle, iar fata contina să nu o bage în seamă. La un moment dat, vâzând că eu continuu să îi zâmbesc a schiţat şi ea un fel de râs. Parcă era pentru prima dată când făcea gestul ăsta. Parcă atunci descoperea că faţa ei este capabilă să realizeze acea grimasă numită zâmbet.

Mă pregăteam să traversez, iar fata observându-mă mi-a făcut cu mâna în semn de la revedere. Blocaj. Atunci m-am blocat. Şi mi-am dat seama că aş greşi schimbând trotuarul în acel moment. M-am dus direct la mamă şi am blocat-o la rândul meu cu o întrebare. Se uita zăpăcită la mine neînţelegând de unde am apărut şi ce vreau.

Mă întreb şi acum dacă femeia aia mai ţipă. Şi, mai ales, mă întreb cât timp fata ei va mai avea puterea să zâmbească la trecătorii de pe stradă.

COPII

Îmi doresc ca, într-o zi când copiii mei vor avea 12-15 ani, să îi iau de la şcoală şi să îi duc în lume. Mai concret, o perioadă oarecare de timp, să ne plimbăm împreună în jurul pământului fără televizor, fără telefon sau Internet. Toată ziua să le spun basme, să inventăm împreună poveşti sau, poate, doar să semănăm răzoare de ceapă în toate locurile pe unde vom trece şi vom trăi. Să învăţăm limbile satelor de adopţie, începând cu primele silabe din cuvintele care semnifică pâine, trecând apoi la graiurile comportamentelor umane si, de ce nu, la suflete. Şi, în general, să învăţăm împreună să fim creatori, macar în această plimbare.

Numai după o asemenea călătorie, voi fi sigură că le-am arătat copiilor mei toate faţetele vieţii si mai ales, voi fi sigură, ca de acum înainte nu îi va mai condiţiona nimic şi vor ştii să aleaga.