Interviu Tiberiu Soare

Interviu Tiberiu Soare aici.

Anunțuri

Interviu Grimus

Găsiţi interviul aici.

TULBURĂRI II

1) O prietenă încearcă de un timp îndelungat să îşi aducă iubitul pe aceeaşi treaptă a evoluţiei pe care se află ea în acest moment.

Consideră ce el nu este în stare să îi răspundă la anumite nevoi legate de întrebări, trăiri, responsabilitate, dorinţe, idealuri. Şi tot încearcă să îl tragă după ea într-un loc în care ar echilibra-o.

2) O prietenă care are nevoie de afecţiune a găsit un bărbat care are aceeaşi nevoie de afacţiune. Şi au decis ca relaţia lor să se limiteze la acest schimb.

Consideră că este un troc bun deocamdată, mai ales că elimină problemele hormonale şi nevoia de a simţi, pur şi simplu, un om.

3) Stăteam cu o prietenă la bere şi aveam una dintre stările acelea de bine universal, incontestabil, simplu şi suficient. La un moment dat apare iubitul ei. Şi starea noastră se schimbă. Eu intru de tot în scaun, în timp ce ea se pisiceşte, se îmbufnează, cere atenţie, se prosteşte, mai cere nişte atenţie. Iar el e indiferent, o acceptă în momentele ei de copilăreală imbecilicoasă.

Consideră că încă nu şi-au reglat bine ritmul relaţiei lor şi simte nevoia să compenseze cu ceva.

4)O prietenă preferă numai bărbaţi de peste 40 de ani, ea având 26.

Consideră că ei au destulă experienţă ca să sesizeze anumite nunaţe ale simţirii tipic feminine. Crede că nu poate avea pretenţia să simtă şi ei aceleaşi nuanţe şi să vibreze in acelaşi timp cu ea, dar că măcar au destulă experienţă încât să  recunoască aceste nunaţe.

5) O prietenă îşi înşeală iubitul. S-a îndrăgostit de altcineva şi nu se poate controla. Nu îi spune iubitului ei că a intrat într-o relaţie paralelă pentru că vrea să consume simţămintele cele noi, să se liniştească si, mai apoi, să îşi vadă mai departe de relaţia ei, cea stabilă pe care şi-o doreşte forevăr.

Consideră că dacă i-ar mărturisi, l-ar durea prea tare şi ar părăsi-o.

Paralel cu toate astea mi-am făcut un pleilist cu melodiile mele preferate. Tocmai mi-am dat seama că sunt 90% despre iubire. Prima reacţie a fost să exclam că se cântă prea mult despre iubire, apoi le-am ascultat versurile cu atenţie şi mi-am dat seama că aproximativ 80% sunt despre suferinţa în iubire şi, de asemenea, despre bucuria în iubire.

Şi acum îmi zic că oamenii au dreptate să cânte mult despre iubire. De altfel, asta este ceea ce ne preocupă constant pe mulţi dintre noi. Ceea ce nu înţeleg, însă, este de ce cântă doar despre efectele iubirii. De ce nu cântă despre problemele reale care apar într-o relaţie şi dintre care am expus câteva mai sus.

PLOUA TORENŢIAAAAAL

Ploua torenţiaaaaaaaal
Şi eu mă plimbam
Prin tramvaieeeeeee
Fără bilet, în luna lui marteeee.

Mă gândesc de câte ori şi în câte limbi am tradus poezia lu Nichita Stănescu lălăită de Alifantis. De altfel, când trăieşti într-o ţară, alta decât Rumenia, începi să îţi dai seama uşurel, uşurel de diferite chestii.

În ceea ce priveşte muzica românească realizezi că majoritatea dintre cântecele româneşti spun lucruri prin cuvinte. Numai şi numai prin cuvinte. Deloc prin instrumentaţie. În cazul ăsta este imposibil să îi dai unui străin nişte populare/rocăieli româneşti fără să i le traduci şi să îi spui şi istoria omului care le-a cântat.

De aia îmi plăcea mie Lună Amară. Formaţia aia veche de pe primele două-trei albume, nu pisiceala care e azi. Ăştia erau printre puţinii muzicieni români care spuneau ceva şi prin instrumentaţie. Iar dacă mai traduceam şi versurile, cădea străinu într-un extaz total.

De altfel, Lună Amară îmi place mai ales datorită lu Cornuleţ care m-a târât după ea, ani întregi, la toate concertele Lună Amară. Milioane de poze are cu ei. De fapt, Lună Amară îmi place numai pentru Cornuleţ. Şi pentru Roxana. Roxana e altă victimă a lu Cornuleţ.

Şi e greu să îţi păstrezi echilibu când trăieşti într-o ţară străină. De fapt, numai când nu mai locuieşti în Rumenia te simţi cu adevărat român şi intim legat de cultura propriei ţării. Sau, din contră, îţi vine să îi dai cu piciorul Rumeniei şi să te integrezi perfect în cultura, religia, credinţele, obiceiurile noii tări. Ideal ar fi să rămâi undeva pe la mijloc.

UM-BLU TELELEU

Moment: noi trei luate de gât, dansând. Plus mâinile pe sus şi frângerea şoldurilor.

Cornuleţ când e beată devine şi mai filosofică. Duomne, de obicei are foarte multe întrebări care i se învârtesc încontinuu în cap. Dar când e beată, nu ştiu cum face că întotdeauna mă găseşte pe lângă ea şi trebuie să îi răspund. Dacă îi răspund sarisfăcător, se pune aşa pe gânduri şi stă cu ochii într-un punct fix. Dacă nu îi răspund satisfăcător, mă ajută cu încă o întrebare şi încă o întrebare. Şi asta nu se termină niciodată. Niciodată. Şi la amândouă ne place.

Cornuleţ: Ţi-am zis că de când m-am dus la yoga odată mă dor ovarele şi coloana de nu mai pot? Nu mă mai duc.

Livia când e beată este foarte periculoasă. Se lipeşte de tine şi începe un dans în ritmul ei imposibil. Te plesneşte peste cap, te ia de mâini, te învârteşte haotic. Periculos, de tot.

Livia referindu-se la un tablou care a fost dinadins aşezat strâmb şi pe care a încercat toată noapte să îl îndrepte: Blasfemii! Blasfemii peste tot!

Eu când sunt beată sunt foarte puternică. La un moment dat, într-o singură săptămână, am rupt două chei în broască. Chei ţapene făcute din metalul ăla din care se fabrică avioanele. Unu îşi varsă trei sferturi din pahar pe mine. Următorul moment: îi dau una peste pahar de zboară la cinci metri. N-am vrut, pe cuvânt. Mă trezesc cu mâna ăstuia încordată pe gâtu meu. El se trezeşte cu Livia şi Cornuleţ ţinându-se de capul lui. La propriu.

Eu, aducându-mi aminte de nişte înjurături de sezon pe care le inventaseră nişte prieteni la un moment dat: futu-ţi globu mă-tii, băga-mi-aş ghirlanda în mă-ta, muri-ţi-ar bradu…

Ne prindem într-un calaşnicov de sar cămăşile în toate părţile şi ne gândim la Roxana, marea absentă.

RECUNOAŞTEŢI PERSONAJUL

Recunoaşteţi personajul?

zdob-si-kusturica-287

El îi este coleg

2

Şi el

3

E imposibil să nu îl recuoaşteţi…după vorbă…

5

….după port….

4

Sigur că da. E el.

6

ONCE SAU A REDESCOPERI MUZICA

Dimineaţa, din reflex, aprindem radioul sau televizorul pe un post de muzică, ascultăm muzică la căşti în metrou, când conducem sau când navigăm pe internet. Cu destulă inconştienţă am redus muzica la un simplu zgomot de fond care ne însoţeşte negreşit în fiecare întreprindere dintr-o zi.

Once ne arată că trebuie să reîncepem să ascultăm muzică doar pentru muzică. Adică să stăm liniştiţi cu mâinile sub cap şi să ascultăm pur şi simplu. E mare lucru să ştii să taci şi să aculţi. Şi, mai ales, să stai pios, cu fruntea plecată în faţa celor care creează. Once, cu ajutorul formaţiei irlandeze The Frames, ne învaţă să reascultăm muzica.

Povestea filmului este simplă. El e irlandez, ea este emigrantă din Polonia. El lucrează într-un magazin de reparat aspiratoare, ea vinde trandafiri la bucată. Amândoi sunt pasionaţi de instrumentele muzicale la care cantă. Ca în orice poveste de viaţă, ei se intâlnesc, şi ca în orice poveste cinematografică, reuşesc să transforme în realitate tot ceea ce visează. Împreună, irlandezul roşcat şi poloneza cu aer simplu, dar cu strategii de viaţă complicate, vor schimba lumea şi vor salva muzica de la rolul ingrat în care epoca business manilor şi a power womenurilor a limitat-o.

Pregătiti-vă să ascultaţi piese ale unei formaţii necunoscute pentru urechile noastre hausiste şi pregătiti-vă să vă placă la nebunie. Şi muzica şi actorii. Şi, mai ales, filmul.

Once este genul de poveste care te face să zâmbeşti. Adică să zâmbeşti de-adevăratelea cu toată gura, la toţi trecătorii pe care îi întâlneşti pe stradă. Să iei poziţia uimitului în faţa vieţii şi poziţia fericitului în faţa oricărei valori/nonvalori capitalisto-liberale în care ţara noastră a fost târâtă.

http://www.acasa.ro