Expozitia foto – Copiii africanilor

Gasiti aceasta expozitie aici.

Anunțuri

Interviu Tiberiu Soare

Interviu Tiberiu Soare aici.

Interviu Philip Ó Ceallaigh

Interviu scriitorul  Philip Ó Ceallaigh aici.

Interviu Artan

Interviu Eugen Istodor

Interviu Eugen Istodor aici.

Interviu Grimus

Găsiţi interviul aici.

ROSTUL ZIDURILOR II

SPIRIDUŞI

Dacă eu zic: uite un spiriduş în iarbă. Iar tu mă crezi. Şi chiar dacă te prefaci, intri vesel în joc şi începem amândoi să ne conversăm cu spiridişul din iarbă.

Când un spiriduş există cu adevărat? Când există în realitate sau când doi oameni se conversează veseli în iarbă? Cu el.

ROMANTICISME

Le zic celor din jur: „De ieri m-am hotărât să fiu romantică! Spune-mi ceva romantic!”

Livia: Uite ce floare frumoasă are sconcsul ăla.

VREAU SĂ TE PUP PE FAŢĂ

… Şi dintr-o dată apare Viorel, 78 de ani, din Făgaraş. Tocmai se întorcea de la pescuit. Eram singurele fiinţe vii în canicula de cod roşu care se întindea de la un capăt al ţării la celălalt (plus o tantii care trăgea cu ochii prin fereastra gării). Şi ne-am pus să discutăm. Despre una, despre alta. (El avea porniri pilduitoare, căci de la o vârstă, oamenii au impresia că bătrâneţea îi autentifică să deţină adevărurile brute ale vieţii. Şi, mai ales, bătrâneţea devine singura lor avere pe care vor să o împartă cu toată lumea, în special, cu tinerii. Ar rămâne, probabil, uimiţi că pe noi ne doare în cot de bătrâneţea lor, pe noi nu ne interesează să fim înţelepţi. Pentru noi sfaturile lor sunt praf în vânt, sunt frici, sunt bucurii mici, neimportante. Noi căutăm altceva. ) Ne împrieteneam, deci. Ne asumam fiecare rolul în relaţia abia înfiripată.

În trenul în care ne-am urcat amândoi (uneori nu ai altă posibilitate, oricât de mult ţi-ai dori să laşi dracului trenul să se ducă cu tot ceea ce ţine de el, cu toate fiinţele vii din el, e, aia e… nu ai de ales, e musai să te urci mereu în acelaşi tren. Şi de fapt, că pui pasul pe scară şi te arunci în sus în tren, e ca o veşnică declaraţie de dragoste pentru tine însuţi). În tren, deci, moşu a scos o sticlă de ţuică cu aromă vagă de zmeură şi un pet plin cu vin adevărat, făcut de el. Şi ne-am pus amândoi să bem.

Din când în când, tataie se uita aşa adânc în ochii mei şi îmi făcea declaraţii că ce frumoasă sunt, că răpitoarea răpitoarelor (eu eram după zile bune de nespălat, aveam freza pleoştită, obrajii roşii de la soare, dinţii nespălaţi şi, în general, puţeam de la o poştă. Moşu, în schimb, mirosea a mir. Mir. Mir. Halucinant mir.) Că ce chip blând şi înţelegător am, mai zicea el, iar eu mă uitam pe geam în timp ce el îmi întindea ba sticla de vin, ba pe aia de ţuică zmeurată.

Vreau să te pup pe faţă! Şi în secunda următoare, înainte ca eu să decriptez aceste cuvinte simple, spuse cu pasiune de moş, trenul a intrat într-un tunel lung şi întunecat. El mă strângea tare de antebraţ, eu mă chircisem toată şi îmi urlam în cap: „să vezi  că moşul sare să mă pupe, să vezi că sare să mă pupe”. Da n-a sărit, semn că nu era un animal incotrolabil, ci doar o fiinţă sinceră, obişnuită să comunice clar lucrurile pe care şi le doreşte.

După ce trenul a ieşit din tunel, Viorel s-a uitat în ochii mei, mi-a dat drumul la încheietura mâinii şi mi-a zis: auzi, tu ai tensiunea cam mică… de la o vârstă… doamne fereşte!

Mă rog, e doar vina mea. Căci de un timp sunt ca un magnet pentru făpturile promiscue, porno-eroticizate.

« Older entries