CĂPIŢE
august 28, 2008 at 12:20 pm (FOTO)
Tags: apus, bucovina, capite, cozanesti, gard, papadie, vatra dornei
ANTIDELTĂ
august 26, 2008 at 4:16 pm (MICI PROTESTE PERSONALE)
Tags: delta, mare, nisip, pelicani, scoici
Pentru mine e clar/Trăim toţi într-o barcă
Barca e spartă şi apă tot ia
Se porneşte pe mare/O furtună din care
Doar Delta pare că ne poate salva.
după cum scriam la un moment dat, trăim înconjuraţi de legende. legende despre oameni, despre cum ar trebui să fim sau să reacţionăm şi, mai ales, legende despre locuri. Delta e o legendă. Păsările stau ascunse, pelicanii se văd numai de la jumătate de kilometru, chiar şi stuful pare fantomatic şi inexistent. Casele acoperite de tulpini ierbicioase au termopane. Ca să te plimbi pe canalele Deltei trebuie să faci împrumut la bancă. De aia zic că te duci în Deltă ca într-o legendă. Trebuie să fii iniţiat, trebuie să plăteşti mult. De data asta nu cu spiritul, ci cu lei.
Dar în Delta există cărări de nisip pe care, daca alegi să le urmezi, poate te întâlneşti. Cu barca. Barca în care trăim toţi. Şi ea o legendă. O invenţie. Sau poate doar un simbol stors şi obosit. Mai luceşte luna plină câteodată, te mai străpunge marea câteodată. Marea e frumoasă în Deltă. Şi e bine să dormi pe nisip. Singura condiţie e să alegi să fii în legenda Deltei şi a nisipului cu un om care crede în esenţe. Nu are importanţă cine e sau de unde îl iei. Asigură-te că are multe planuri pentru destinul lui şi că va fi receptiv la toate prostiile pe care i le spui.
Un lac în care plutesc doi papuci dezperecheaţi. Aşa am simţit in Deltă. Şi multă legendă în jur. Legendă pervertită de lei şi de stuf. Dar stuful face faţă cu greu. Mi-e teamă că îl va înghiţi legenda. Oare e bine?
Oare e bine să ne creăm în gând legende? paradoxal, însă, aceasta pare a fi salvarea noastră. Şi un cort pe post de cameră şi de baie şi de pat sentimentalos.
Nu mai există poveste în legenda Deltei. Sau există doar dacă vii tu cu ea de acasă. O împăiezi, o sacrifici, o faci franjuri ca să poţi să intri cu ea în legendă.
Deşi pare că am un ton dezamăgit, duceţi-vă în Delta. Sunt sigură că voi veţi găsi barca. După cum stiţi barca apă tot ia. Nu pare aproape de a se scufunda, dar există pericolul iminent. Duceţi-vă pentru că mai aveţi şanse mari să o găsiţi. Eu ma duc şi la anul ca să o caut din nou. Voi face din asta un scop nobil al vieţii mele. Şi ma duc să îmi spăl hainele în marea din Deltă. Să păcălesc un pelican, să arunc scoicile de pe un nisip pe altu. Aşa sper să întregesc cărările.
DIN PIATRA MARE
august 7, 2008 at 11:31 am (FOTO)
Tags: apus, capita, cioban, munte, oi, piatra mare
ABERAŢIA
iulie 23, 2008 at 3:05 pm (FOTO)
Tags: aberatii, munte, nori
Demult, aveam un iubit pe care îl trezeam în fiecare noapte în care nu puteam să dorm şi îl puneam să îmi spună povestea relaţiei noastre. Zăpăcit de somn sau poate de întrebare se apuca să bălălăurească orice prostie îi trecea prin minte, însă la întrebarea mea nu răspundea. Povestea relaţiei noastre era una extraordinară. Aşa credeam eu. Ce credea el nu am aflat nici până în ziua de astăzi. Dar problema mea de acum este alta. Mă întreb dacă pentru mine era important el, sau era mult mai importantă povestea noastră în sine. Creatura. Adică ceea ce ieşise din interacţiunea mea cu el. Îmi pun această întrebare pentru că, nu demult, mi-am dat seama ca sunt dependentă (ca noi toţi, de altfel) de istoriile, ondulaţiile, aberaţiile vieţi.
În concluzie, ca să îmi fii cel mai bun prieten, ca să mă prinzi în chingi, ca să nu renunţ niciodată la tine, trebuie să propulsezi, să iniţiezi o aberaţie în viaţa mea. De exemplu, aberaţia de a merge în mijlocul lui februarie la mare sau aberaţia de a avea un fes la fel ca el meu, un fes cu moţ, necomun, nemaiîntâlnit, dar pe care tu îl posezi în momentul în care eu, independent de tine, îl posed fiind absolut singură că e unic. Sau aberaţia de a intra în jocul meu în noaptea de Craciun şi să te plimbi o oră întreagă cu o sticlă de şampanie în mână între cinci străzi pe care eu, punct variabil, nefix mă plimb cu disperare şi supărată sperând, totuşi, să îmi intuieşti mişcarea următoare şi să mă găseşti.
Sau aberaţia de a merge cu mine la munte după ce m-ai văzit o singură dată în viaţa ta. Şi, da, muntele este şi el o aberaţie în viaţa mea. Pentru că automat mă face să uitat de tot şi de toate. La munte uit de mama, uit cum mă cheamă, uit dacă sunt veselă sau sunt tristă, uit că am un rol, că îl trăiesc conştient şi că mi-l asum.
AI LĂV UCEA
iulie 21, 2008 at 11:34 am (DAR VĂ ROG)
Tags: ardeleanu, Fagaras, Moldoveanu, munte, olteanu, Ucea
Noi doi am zis aseară că o să ne facem tricouri identice inscripţionate cu Ai lăv Ucea. Deci, în cazul în care vedeţi pe undva doi oameni îmbrăcaţi la fel, să ştiţi că noi suntem. Să vă povestesc.
Ne întorceam noi aşa de prin munţi şi fix la Ucea s-a întâmplat minunea cea mare. Nu vă zic ce minune că n-are rost, mai bine vă spun ce am hotărât noi:
Am hotărât că nu mai târziu de mâine vom merge si vom cere ca pe buletin, lângă prenumele mamei şi al tatălui să fie adăugat undeva într-un colţişor, oriunde, şi numele de Ucea.
Am hotărât ca, de astăzi, pe oamenii pe care îi întâlnim pentru prima dată să nu îi mai întrebăm cum îi cheamă şi să îi întrebăm direct dacă nu cumva sunt din Ucea.
Am hotărât să facem un sondaj prin tot Bucureştiul cu scopul de a afla dacă există vreun ucean care trăieşte aici. Ne dorim să îl includem pe lista noastră de cel mai bun prieten, să îi oferim o bere în fiecare zi, masaje etc. tot ce îşi doreşte. Pentru că merită. Şi noi ştim asta.
Am mai hotărât ca data viitoare când ne întoarcem la Ucea vom veni cu rucsacii/rucsacurile pline de un prânz mare alcoolicos pentru toată populaţia satului Ucea.
De asemenea vrem să ne mutăm la Ucea, în acest scop vom trimite cereri oficiale în căsătorie pentru toată partea feminină şi toată partea masculină din Ucea şi îi vom accepta pe toţi cei care ne vor fără discriminări de sex, statut social sau vârstă. Numa din Ucea să fie. Mă si văd măritată cu un ucean bătrân şi putred de bogat care să mă alerge de la poarta casei noastre ucene până sus pe Moldoveanu. Căci da, noi am hotărât că Dumnezeu există, deoarece a pus vârful Moldoveanu fix în dreptul satului Ucea. Aceasta este ce mai clară dovadă a existenţei lui.
Şi, în general, am hotărât că noi lăv Ucea veri maci. Maci de tot.
PROPOZIŢIA ROŞIE
iulie 4, 2008 at 2:51 pm (CARTEA MEA)
Tags: literatura, propozitia rosie
Ie cartea mea pe care încă din faşă voiam să o public. N-aveam nimic scris, dar eu voiam să am o carte. Aşa că am strâns de-a lungul anilor, încât prima poveste datează cu mici modificări de acum vreo cinci ani, iar presărate prin celălalte poveşti se găsesc sumedenie de gânduri de când eram în generală. Culmea este că nu sunt gânduri copilăreşti, din contră, sunt haotice şi greu de înţeles. Cele mai haotice, dovadă că mintea este mult mai productivă şi mai originală atunci când este neşlefuită, nepervertită de nimic.
Am avut eu un fix cu această carte. E destul de greu de citit, recunosc, şi nu respectă nicio normă scriitoricească, însă nu aş fi putut să o scriu în alt fel. De fapt, nu mi-aş fi permis, nu ar fi avut farmec.
Cartea se găseşte pe net. Dacă o cumpăraţi, că e ieftină, mie nu o să îmi revină nimic. M-au jăgmănit ăia de la editură. Na, arta cere sacrificii.
De fapt, eu o sa îmi cumpăr propria carte că am rămas fără. Şi, dacă vreţi, v-o fac cadou. O să îmi facă plăcere.
În rest, nu prea îmi vine să o mai recunosc ca fiind a mea. Uneori, mi se pare incredibil de proastă, alteori mă pune pe gânduri o săptămână întreagă.
Oricum, cartea mi-o asum, de aceea am şi inclus-o pe blog.
